Mi-am petrecut weekendul trecut cu familia, ca turist prin Bucureşti. Nu fac acest lucru prea des, din lipsã de timp, aşa cã de fiecare datã descopãr noul, schimbarea. Am bãtut şi de data aceasta strãzile în lung şi în lat, am vizitat muzee şi expoziţii, am degustat bucate mai mult sau mai puţin rafinate, şi am descoperit, nu fãrã plãcutã surprindere, un oraş care musteşte de viaţã, care atrage turişti din toate colţurile lumii, dornici sã ne vadã, sã ne cunoascã, sã trãiascã la fel ca noi. În Centrul Vechi cel puţin, ieşeam dintr-un grup de turişti eleni, doar ca sã ne lovim de altul de italieni, israelieni, suedezi sau britanici. Unii erau în tranzit, alţii însã veniserã pentru câteva zile sã descopere obiectivele culturale ale Bucureştiului şi sã facã shopping. N-aveau aşteptãri mari, dar erau fericiţi sã descopere un oraş misterios, despre care acasã la ei nu auziserã prea multe lucruri, sau prea multe lucruri frumoase.
Aceastã dinamicã se observã în întreaga lume.Turiştii care pânã de curând obişnuiau sã meargã pe destinaţii apropiate, familiare, sigure, se aventureazã în zone mai puţin vizitate, chiar misterioase, pentru a experimenta necunoscutul. ªi nu doar tinerii sunt tentaţi sã ia contact cu locurile şi localnicii, ci şi cãlãtorii de generaţie X sau mai în vârstã.
Legat de aceasta, am avut plãcerea de a întâlni la recenta ediţie a atb_experience 2015, o platformã de networking profesional organizatã de Austria, un touroperator australian care fãcea outgoing şi cãtre România, fãrã sã colaboreze cu niciun operator de incoming de la noi. Nu m-am putut abţine şi l-am întrebat atunci cum a gãsit România şi cum îi convinge pe turişti, în special pe australieni, sã parcurgã jumãtate de lume pânã la destinaţie. Rãspunsul sãu mi s-a pãrut cel puţin interesant: “Am gãsit-o pe hartã, şi cum nu ştiam nimic despre ea, decât cã este în Europa, m-am hotãrât sã o vizitez. Am venit mai întâi singur la Bucureşti, şi m-am cazat la primul hotel gãsit pe booking.com. Am luat oraşul la picior, am descoperit singur zone interesante, case vechi şi muzee. M-am simţit ca şi cum aş fi intrat pe furiş în podul de vechituri al bunicilor. Experienţa aceasta m-a fascinat, aşa cã le-am vorbit şi altora despre ea. Acum aduc grupuri în mod regulat la Bucureşti, şi e o destinaţie pe care o recomand cu entuziasm!”
Sincer, nu ştiu în cifre cum aratã afacerea australianului, dar dacã a fost invitat la networking de gazdele austriece, probabil cã are o oarecare greutate. Cert este cã entuziasmul lui faţã de România era atât de molipsitor încât, dacã n-aş fi fost româncã, aş fi vrut şi eu sã îl însoţesc ca turist la… mine acasã. Ce-am înţeles eu din aceastã “profitabilã” interacţiune? Nu este suficient sã aştepţi sã te promoveze cineva, fie el autoritate de stat sau privatã. Trebuie sã îţi iei profesiunea în serios, sã te implici şi sã te zbaţi pentru afacerea ta, pentru cã,chiar dacã este costisitor începutul, rezultatele pot fi remarcabile. Mai mult, se impune sã îţi cauţi turistul adecvat nişei tale, sã îl studiezi temeinic şi sã descoperi singur cum anume îl vei putea atrage cãtre destinaţia pe care vrei sã i-o vinzi. Statisticile şi profilurile consumatorilor, mai mult sau mai puţin reuşite, nu vând destinaţii. Interacţiunea dintre oameni le vinde.
O altã tendinţã recentã pe piaţa europeanã de incoming este aceea de a inventa destinaţii. Este chic sã creezi ceva din nimic, şi nu ai nevoie nici de infrastructurã, nici de investiţii masive. Ai nevoie doar de creativitate şi interes. E la modã sã fii misterios şi necunoscut, iar moda aceasta este o şansã nesperatã pentru incomingul românesc, pentru cine are curajul sã iasã din tipare. Acum! Îndrãzneşte cineva?